Libertatea se naşte odată cu noi. Este un drept pe care nimeni nu ni-l poate lua sau suprima. Ne naştem liberi de orice constrângeri, ne simţim liberi în a alege ce e bun sau rău pentru noi, avem dreptul de a trăi aşa cum ne dorim. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948, reprezintă unul din fundamentele păcii şi dreptăţii în lume, plasând libertatea în centrul prevederilor sale, ca unul din drepturile fundamentale ale omului, drept inviolabil și sacru.  Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opiniii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat.^[1]

                Libertatea, sub toate formele pe care le îmbracă, înseamnă înainte de toate, autonomie, dreptul de a alege dintr-o multitudine de posibilităţi, puterea de a fi tu şi de a fi responsabil pentru alegerile tale. Deşi a fost proclamat ca un pilon al progresului social din întreaga lume, libertatea a cunoscut adesea îngrădiri, din varii motive. Am spus că libertatea îmbraca mai multe forme. Putem vorbi de libertatea constintei, libertatea de vot, libertatea de opinie sau libertate de exprimare, a cuvântului. Mă voi concentra asupra celei din urmă, printr-o analiză a modului în care libertatea de exprimare a fost suprimată, chiar şi în ţara noastră. Unde putem regăsi mai bine libertatea de exprimare dacă nu în mass-media? Puterea cuvântului a fost adesea supusă unor restricţii şi constrângeri neînţelese, venite din partea unor regimuri dictatoriale.

                Mass-media a reprezentant întotdeauna un punct de reper în dezvoltarea unei societăţi, fiind principalul mod în care oamenii îşi pot exprima principiile, gândurile şi sentimentele. Importanţa atribuită acestui pilon al societăţii nu este deloc întâmplătoare, deseori aceasta fiind numită “a patra putere” în stat, luând în considerare multitudinea de forme pe care le îmbracă şi amprenta pe care o are asupra cristalizării opiniei publice. Fiind cel mai puternic instrument de influenţare a opiniei publice, mass-media a jucat un rol foarte important în transmiterea noului limbaj şi educarea maselor prin intermediul acesteia, în contextul instaurării regimurilor opresive din întreaga lume.

              Fethullah Gülen defineşte mass-media într-un mod stilizat, care conturează foarte bine ceea ce înseamnă mass-media pentru oameni: “The media enlightens people and voices their sentiments and ideas. Under oppressive rule, it is either a prisoner or a flatterer.” Şi într-adevăr, mass-media este ecoul mulţimii, acel ecou care transcede orice îngrădiri, care duce la exterior trăirile şi gândurile unei persoane. Să nu uităm însă că adesea, aceste mijloace de comunicare au fost puse în situaţia de a transmite informaţii false, de a ascunde adevărul sau de a învrăjbi oameni, sub constrângerea unor regimuri dictatoriale, în cadrul cărora una din libertăţile fundamentale ale omului-libertatea de exprimare-era suprimată. Nici România nu a fost străină de acest masacru al presei, cum bine ştim cu toţii. În zilele noastre, într-o societate avidă de informatie, care are acces la toate mijloacele de informare, este greu să proiectăm acest tablou.

                Abia începuse să ia avânt, când presa din România a trebuit să se confrunte cu instaurarea unui regim opresiv, umilitor şi inchis-comunismul. Întruchipare a “umanismului absolut”, comunismul a ucis orice urmă de libertate, care, potrivit concepţiei marxiste, era definită drept “necesitate înţeleasă”.^[2] Aşadar, partidul era deţinătorul adevărului absolut, singurul care hotăra ce este adevărat şi ce nu, cântarul binelui şi răului.

               “În presa scrisă, ca principalul mijloc de comunicare în masă la acea vreme, indivizii erau intoxicaţi şi hrăniţi cu articole ideologice, iar prin folosirea limbajului de lemn se amestecau adevăruri parţiale cu minciuni credibile, care creau un produs numit de comunişti “informaţia oficială”. Întreaga scriitura jurnalistică avea o tematică direcţionată şi concretizata în misiunea de făurire a “societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, ceea ce elimina posibilităţile de exprimare jurnalistică, îngrădite mai ales în genuri comparative şi comentative. “^[3]

               Aşa cum bine susţine Fethullah Gülen, sub un regim opresiv, care îngrădeşte libertatea de exprimare şi determină oamenii să trăiască într-un univers haotic, mass-media are de suferit, devenind un prizonier. Prizonieră a limbajului de lemn, aşa cum era acesta numit, mass media era marcată de utilizarea unor cuvinte pre-stabilite, care aveau menirea de a masca realitatea şi de a induce oamenilor moduri de gândire în conformitate cu ideologia. Utilizarea limbajului de lemn a dus la dezinformarea cetăţenilor şi la ocolirea adevărului, prin trasarea unor direcţii care să convină partidului şi dictatorului. De la presa scrisă, la radio, televiziune sau publicitate, toate căile de transmitere a informaţiilor au fost supuse unui control al partidului, care hotăra ce trebuie să apară şi ce nu, ce este corect sau incorect, ce serveşte intereselor partidului şi ce nu.

             The media should avoid serving individual fancies, for their main purpose is to enlighten the nation.  Naţiunea ar trebui să fie “luminată de media”, spune Gülen. Aşa ar trebui să fie. Oamenii ar trebui să aibă dreptul neîngrădit de a exprima ceea ce gândesc, fără a avea teamă de a provoca nemulţumirea celor aflaţi la conducere. Din păcate, de-a lungul timpului, omenirea s-a confruntat cu astel de cazuri, în care, prin prisma mass-mediei, adevărul a fost cosmetizat sau chiar ascuns, pentru că manevrele politice să poate fi astfel făcute în voie. “Sursa de oxigen” aşa cum era pentru mulţi dintre cei care au cunoscut regimul, mass-media a fost unul din refugiile oamenilor care nu mai puteau suporta un regim umilitor.

              Acum trăim într-o lume globală, în care accesul la informaţie şi  cultură este permis tuturor, având o mulţime de posibilităţi de a recepta informaţii şi de a le transmite mai departe. Mijloacele de informare, de o importanţă primordială pentru o societate dornică de progres, trebuie să fie libere de orice constrângeri sau îngrădiri. Oamenii au dreptul de a şti ce se petrece în lume, de a putea dezbate chestiuni de interes general şi de a exprima fără teamă ceea ce simt. Mass-media reprezintă mai mult decât o modalitate de a înşirui cuvinte sau de a prezenta imagini, reprezintă gândurile, trăirile şi emoţiile unei societăţi, pentru că, în fond, aceasta ar trebui să fie reflecţia perfectă a societăţii în care trăim, “oglinda societăţii.”   

^[1] Declaratia Universala a Drepturilor Omului, articolul 19; a fost adoptata la 10 decembrie 1948, in cadrul unei sedinte a Adunarii Generale a ONU

^[2] Raportul Tismaneanu

^[3] Marian Petcu, antologia “Istoria presei romane”, Editura Tritonic, Bucuresti, 2002

Cristina Maria Vîlcea este studenta a Facultatii de Istorie, Universitatea din București.

The copyright an the responsibility for the content of the articles belongs to the authors.