Asa cum ne sugereaza Fethullah Gülen, Omenirea nu reprezinta doar o suma a indivizilor, ci reprezinta comunitatea umana in atemporalitatea ei si considerata in ansamblul manifestarilor reciproce dintre oameni; raportarea noastra la ceilalti trebuie sa fie asemeni unei oglinzi care sa reflecte aspiratiile noastre tocmai prin comportamentul fata de aproape. Astfel, vorbim despre o polisemie a cuvantului de omenire bazata pe doua sensuri: umanitatea si omenie (forma arhaica).  Gülen trateaza cel de-al doilea sens, punand accentul pe umanitarismul intrinsec al umanitatii, printr-un discurs normativ.

Umanitatea este o constructie permanenta care isi trage radacinile si isi proiecteaza viitorul printr-o permanenta curgere a timpului, prezentul fiind zilnica interactiune a oamenilor a caror omenire izvoraste ca o necesitate a individualitatii lor.

Omenirea este expresia unei evolutii permanente in cadrul careia diversitatea, ca principala forma pe care Cuvantul l-a luat in urma Creatiei, reprezinta garantia unei permanente colaborari intre oameni. In vederea supravietuirii, aceasta colaborare trebuie sa prezinte ca o inlantuire prin care fiecare veriga isi gaseste locul intr-un sistem menit sa se perpetueze. Asemeni verigilor, oamenii isi gasesc implinirea doar printr-o comuniune bazata pe comunicare, colaborare si bunavointa si al carei catalizator este iubirea.

Omul a fost creat din iubire dupa chipul lui Dumnezeu si tinde catre asemanarea cu Acesta, lucru ce presupune comuniunea sub forma impartasirii iubirii pe orizontala in virtutea unei misiuni al carei scop isi gaseste implinirea pe verticala – mantuirea omenirii. De aceea oamenii manifesta aceasta tendinta de a vedea si valorifica ceea ce este mai bun in ei, caci natura lor nu este una rea; vorbim doar de o alterare care insa poate fi corectata prin ceea ce  Gülen numeste “maturitatea si perfectiunea spiritului”. Aceste doua calificative surprind capacitatea omului de-a lungul timpului de a-si gasi un echilibru atat in raport cu Sinele, cat si cu cei din jur.

Omenirea a parcurs o serie de evenimente pe care istoria le-a consacrat ca fiind pietre de temelie pentru trecerea de la o epoca la alta; vorbim insa despre o continua reinventare si readaptare in cadrul carora lucrurile aparent simple pe care Fethullah Gülen le mentioneaza (binele reciproc, bunavointa, iertarea, nobletea, iubirea) reprezinta aspectele capitale ale unei atemporalitati avand in centru Omul. Omenirea reprezinta ceea ce am mostenit de la parintii nostri si ceea ce vom lasa mostenire copiilor nostri, de aceea ea nu poate fi inteleasa ca o suma determinata in timp si spatiu, ci trebui cunoscuta in spiritualitatea sa vesnica.

In acest sens, exista o legatura din vesnicie intre oameni si anume imposibilitatea de a avea o existenta solitara, bazata pe individualism ; Cuvantul, ca forta creatoare suprema si dialog intre divin si uman, a fost transpus ulterior in comuniunea pe orizontala la nivelul Creatiei. Acest lucru inseamna ca oamenii se afla intr-o permanenta comuniune nascuta din insusi teocentrismul Fiintei. De aici rezulta dihotomia ei, anume de element istoric al Intregului si de veriga a spiritualitatii continue ce mediaza dialogul dintre sacru si profan. Omenirea (in acceptiunea de omenie) surprinde insasi aceasta relatie intrinseca ce orienteaza Omul catre binele suprem care nu poate fi atins decat prin raportare la ceilalti, individualul fiind extras din suma generala, iar armonia generala fiind reunirea intr-un scop comun a individualitatilor.

Aceasta presupune deschidere si comunicare, altfel spus maturitatea sufletului de a ramane drept si cinstit fata de sine si de cei din jur, de a judeca purtarile celorlalti cu aceeasi masura aplicata la propriile fapte.

Omenia este o datorie fata de propria constiinta caci in ce mod ar putea omul sa pretinda afectiunea, increderea si ajutorul celorlalti daca nu prin manifestarea reciprocitatii in ceea ce priveste aceste elemente existentiale ce tin de o normalitate a cumuniunii umane ? Un raspuns bland este remediul furiei, un zambet descreteste o frunte ingrijorata, o mana intinsa este un nou inceput… toate acestea sunt « adapostul » despre care Fethullah Gülen vorbeste si care ofera fiecaruia libertatea si siguranta de a-si urma drumul zilnic.

Sa iubim asa cum dorim sa fim iubiti, sa respectam cu acelasi respect care consideram ca ni se cuvine, sa iertam gandindu-ne la greselile noastre, sa fim rabdatori gandindu-ne ca si noi am invatat de la altii, sa fim sinceri cu celalalt gandindu-ne ca ne mintim mai intai pe noi… sa fim pentru noi propria oglinda, sa ne punem in locul celuilalt inainte de a ne adresa lui, sa ne intrebam intai pe noi si apoi pe cei din jur…omenirea presupune un permanent dialog intre drepturi si obligatiile noastre ca oameni a caror existenta nu poate fi construita decat pe baza unui contract alcatuit din respectul si iubirea reciproce, asa cum ne invata si Fethullah Gülen.

Elena Daniela Baches este studenta a  Facultatii de Stiinte Politice, Universitatea din Bucuresti.

The copyright an the responsibility for the content of the articles belongs to the authors.