ianuarie 2011-

Deşi România a fost prima ţara din Europa Centrală si de est care a avut relaţii cu uniunea Europeană (încă din 1974, când a fost inclusă în Sistemul Generalizat de Preferinţe al Comunităţii), ea a fost totuşi ultima ţară care a devenit membră a Uniunii Europene (la 1 ianuarie 2007, alături de Bulgaria).  Desigur, aderarea târzie a României la Uniunea Europeană ţine mai degrabă de motive de dezvoltare economico-socială decât de motive geografice, însă nici acestea nu sunt de neglijat.

Ultimele două state care au aderat la UE, România şi Bulgaria au, în afară de graniţă şi probleme economice similare, încă un lucru în comun: Turcia. Bulgaria se învecinează cu ea, în timp ce România este legată indisolubil de Turcia prin istorie şi prin influenţe culturale. Poartă a Orientului, Turcia a fost totuşi introdusă pe lista statelor candidate la aderarea in Uniune la Consiliul European de la Helsinki din 1999, iar negocierile sale de aderare au început în 2005, aşa cum a fost stabilit la summitul de la Copenhaga din 2002.

Aşa cum era de aşteptat, aderarea Turciei a fost şi este în continuare o problemă controversată, în primul rând datorita poziţionării sale geografice (Turcia se întinde în mai mare măsură în Asia decât în Europa) şi mai apoi datorită religiei islamice predominante. Pe de altă parte, demografia Turciei ridică o altă problemă, populaţia ei actuală fiind de peste 70 de milioane de locuitori, adică mai mare decât cea a tuturor celor 10 ţări care au intrat în Uniunea Europeană la data de 1 mai 2004.[1]

Un alt element care uneşte Turcia cu România este lucrarea lui Samuel Huntington, ”Ciocnirea Civilizaţiilor”.  Publicată în 1993 sub forma unui articol, lucrarea menţionată întăreşte ideea conform căreia lumea se ordonează din punct de vedere geopolitic pe baza culturii şi a religiei. Potrivit analizei sale, cele opt mari civilizaţii ale lumii sunt: sinică, japoneză, hindusă, islamică, ortodoxă, occidentală şi latino-americană. Huntington consideră că cele opt civilizaţii sunt marcate de diferenţe ireconciliabile, care vor sta la baza următoarelor războaie. Mai mult decât atât, el apreciază o strămutare a Cortinei de Fier, care astăzi desparte creştinismul de islamism, principalii actanţi ai viitoarelor conflicte, în opinia sa. Astfel, el consideră ca Turcia nu se va putea niciodată apropia de „Occident”, la fel cum România va fi scindată, Transilvania aparţinând Occidentului, iar restul ţării – Orientului.[2]

Concepţia lui Huntington, panamericană şi voit simplistă, nu face decât o analiză rudimentară a modului în care statele şi culturile interacţionează între ele şi trasează graniţe acolo unde ele nu există de fapt. De altfel, teoria sa a fost invalidată de intrarea României în Uniunea Europeană, precum şi de cea a Turciei la NATO şi, probabil, în curând, chiar şi în UE.

Cu toate acestea, trebuie amintit faptul că recentele probleme ale României şi Bulgariei de aderare la spaţiul Schengen se leagă şi ele de Turcia. Printre altele, Bulgariei i se reproşează securitatea la graniţa cu Turcia, amintind de cele trei respingeri din partea Germaniei pe care le-a suferit Grecia din aceleaşi motive.[3]

Cu toate acestea, nu trebuie uitată valoarea strategică a Turciei şi capacităţile sale de modernizare. „Situată la o răscruce de civilizaţii, religii şi rute comerciale, Turcia influenţează situaţia din ţări aflate la mii de kilometri de Bosfor.”[4] Deşi cu o populaţie majoritar musulmană, Turcia este controlată de un stat profund laic. Întemeietorul statului turcesc modern, Mustafa Kemal Ataturk a înţeles că menţinerea vechilor principii este paguboasă, aşa că a pus la punct un sistem juridic şi de învăţământ de inspiraţie occidentală, fără a abandona credinţa religioasă. Toate acestea demonstrează faptul că Turcia este un stat care se poate adapta actualităţii păstrându-şi în acelaşi timp şi identitatea culturală, cu alte cuvinte, un stat demn de aderarea la Uniunea Europeană.

Tot astfel consideră şi negociatorul şef al Turciei, Egemen Bagis, pentru aderarea la UE, care subliniază principalele atuuri pe care ţara sa le aduce Comunităţii. În primul rând, din punct de vedere economic, „Turcia este ţara cu a treia creştere economică din lume, fiind întrecută numai de către India şi China; este membră al OECD, WTO/OMC şi a G-20; deţine un sistem financiar stabil şi solid, care nu a fost afectat de actuala criză economică şi financiară; poziţia geografică a Turciei înseamnă că se învecinează cu state şi regiuni care asigură 70% din energie al Uniunii Europene”.[5] Mai mult decât atât, există şi elemente politice care o fac un candidat demn de luat în seamă: „Turcia a devenit indispensabilă din punct de vedere politic pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu sau pentru rezolvarea dosarului nuclear Iranian; atât Turcia cât şi Uniunea Europeană se confruntă cu ameninţarea terorismului şi a extremismului islamic; Turcia poate ajuta la integrarea celor aproximativ 20 de milioane de musulmani ce trăiesc în UE în cadrul societăţilor găzdă cu ajutorul tradiţiei sale sufiste moderate şi a secularismului; Ankara poate contribui la securitatea europeană prin forţele sale armate, cele mai numeroase ale unui stat membru NATO după SUA; Turcia oferă acces strategic în Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Caucaz”.[6]

Aşadar, la fel cum România este o poartă către lumea slavă, la fel şi Turcia este o poartă către lumea musulmană. Uniunea Europeană nu-şi poate permite să ţină închise aceste porţi pentru a nu crea o imagine de claustrare în propriul spaţiu ermetic şi intolerant din punct de vedere cultural.

Bibliografie

 1. Dobrescu, Paul, „Geopolitica”, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2003

2. Huntington, P. Samuel, „Ciocnirea Civilizaţiilor şi Refacerea Ordinii Mondiale”, Bucureşti, Editura Antet, 1997

3. www.civitaspoliticsblog.wordpress.com

4. www.europeana.ro

5. www.realitatea.net

http://www.europeana.ro/stiri/Turcia%20spre%20UE6102004.htm

[2] Samuel P. Huntington, „Ciocnirea Civilizaţiilor şi Refacerea Ordinii Mondiale”, Bucureşti, Editura Antet, 1997

http://www.realitatea.net/afp-romania-si-bulgaria-nu-vor-fi-admise-in-martie-in-schengen_789244.html

[4] Pau Dobrescu, „Geopolitica”, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2003, p. 323

http://civitaspoliticsblog.wordpress.com/2010/07/02/uniunea-europeana-si-turcia-incotro/

[6] Ibidem

 Mukaiber Muzaffar este masterand in Management si comunicare in afaceri, SNSPA.

The copyright an the responsibility for the content of the articles belongs to the authors.