Articolele participantilor
|
Libertatea se naşte odată cu noi. Este un drept pe care nimeni nu ni-l poate lua sau suprima. Ne naştem liberi de orice constrângeri, ne simţim liberi în a alege ce e bun sau rău pentru noi, avem dreptul de a trăi aşa cum ne dorim. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948, reprezintă unul din fundamentele păcii şi dreptăţii în lume, plasând libertatea în centrul prevederilor sale, ca unul din drepturile fundamentale ale omului, drept inviolabil și sacru. Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opiniii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat.[1]
Libertatea, sub toate formele pe care le îmbracă, înseamnă înainte de toate, autonomie, dreptul de a alege dintr-o multitudine de posibilităţi, puterea de a fi tu şi de a fi responsabil pentru alegerile tale. Deşi a fost proclamat ca un pilon al progresului social din întreaga lume, libertatea a cunoscut adesea îngrădiri, din varii motive. Am spus că libertatea îmbraca mai multe forme. Putem vorbi de libertatea constintei, libertatea de vot, libertatea de opinie sau libertate de exprimare, a cuvântului. Mă voi concentra asupra celei din urmă, printr-o analiză a modului în care libertatea de exprimare a fost suprimată, chiar şi în ţara noastră. Unde putem regăsi mai bine libertatea de exprimare dacă nu în mass-media? Puterea cuvântului a fost adesea supusă unor restricţii şi constrângeri neînţelese, venite din partea unor regimuri dictatoriale.
Mass-media a reprezentant întotdeauna un punct de reper în dezvoltarea unei societăţi, fiind principalul mod în care oamenii îşi pot exprima principiile, gândurile şi sentimentele. Importanţa atribuită acestui pilon al societăţii nu este deloc întâmplătoare, deseori aceasta fiind numită “a patra putere” în stat, luând în considerare multitudinea de forme pe care le îmbracă şi amprenta pe care o are asupra cristalizării opiniei publice. Fiind cel mai puternic instrument de influenţare a opiniei publice, mass-media a jucat un rol foarte important în transmiterea noului limbaj şi educarea maselor prin intermediul acesteia, în contextul instaurării regimurilor opresive din întreaga lume.
Fethullah Gülen defineşte mass-media într-un mod stilizat, care conturează foarte bine ceea ce înseamnă mass-media pentru oameni: “The media enlightens people and voices their sentiments and ideas. Under oppressive rule, it is either a prisoner or a flatterer.” Şi într-adevăr, mass-media este ecoul mulţimii, acel ecou care transcede orice îngrădiri, care duce la exterior trăirile şi gândurile unei persoane. Să nu uităm însă că adesea, aceste mijloace de comunicare au fost puse în situaţia de a transmite informaţii false, de a ascunde adevărul sau de a învrăjbi oameni, sub constrângerea unor regimuri dictatoriale, în cadrul cărora una din libertăţile fundamentale ale omului-libertatea de exprimare-era suprimată. Nici România nu a fost străină de acest masacru al presei, cum bine ştim cu toţii. În zilele noastre, într-o societate avidă de informatie, care are acces la toate mijloacele de informare, este greu să proiectăm acest tablou.
Abia începuse să ia avânt, când presa din România a trebuit să se confrunte cu instaurarea unui regim opresiv, umilitor şi inchis-comunismul. Întruchipare a “umanismului absolut”, comunismul a ucis orice urmă de libertate, care, potrivit concepţiei marxiste, era definită drept “necesitate înţeleasă”.[2] Aşadar, partidul era deţinătorul adevărului absolut, singurul care hotăra ce este adevărat şi ce nu, cântarul binelui şi răului.
“În presa scrisă, ca principalul mijloc de comunicare în masă la acea vreme, indivizii erau intoxicaţi şi hrăniţi cu articole ideologice, iar prin folosirea limbajului de lemn se amestecau adevăruri parţiale cu minciuni credibile, care creau un produs numit de comunişti “informaţia oficială”. Întreaga scriitura jurnalistică avea o tematică direcţionată şi concretizata în misiunea de făurire a “societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, ceea ce elimina posibilităţile de exprimare jurnalistică, îngrădite mai ales în genuri comparative şi comentative. “[3]
Aşa cum bine susţine Fethullah Gülen, sub un regim opresiv, care îngrădeşte libertatea de exprimare şi determină oamenii să trăiască într-un univers haotic, mass-media are de suferit, devenind un prizonier. Prizonieră a limbajului de lemn, aşa cum era acesta numit, mass media era marcată de utilizarea unor cuvinte pre-stabilite, care aveau menirea de a masca realitatea şi de a induce oamenilor moduri de gândire în conformitate cu ideologia. Utilizarea limbajului de lemn a dus la dezinformarea cetăţenilor şi la ocolirea adevărului, prin trasarea unor direcţii care să convină partidului şi dictatorului. De la presa scrisă, la radio, televiziune sau publicitate, toate căile de transmitere a informaţiilor au fost supuse unui control al partidului, care hotăra ce trebuie să apară şi ce nu, ce este corect sau incorect, ce serveşte intereselor partidului şi ce nu.
The media should avoid serving individual fancies, for their main purpose is to enlighten the nation. Naţiunea ar trebui să fie “luminată de media”, spune Gülen. Aşa ar trebui să fie. Oamenii ar trebui să aibă dreptul neîngrădit de a exprima ceea ce gândesc, fără a avea teamă de a provoca nemulţumirea celor aflaţi la conducere. Din păcate, de-a lungul timpului, omenirea s-a confruntat cu astel de cazuri, în care, prin prisma mass-mediei, adevărul a fost cosmetizat sau chiar ascuns, pentru că manevrele politice să poate fi astfel făcute în voie. “Sursa de oxigen” aşa cum era pentru mulţi dintre cei care au cunoscut regimul, mass-media a fost unul din refugiile oamenilor care nu mai puteau suporta un regim umilitor.
Acum trăim într-o lume globală, în care accesul la informaţie şi cultură este permis tuturor, având o mulţime de posibilităţi de a recepta informaţii şi de a le transmite mai departe. Mijloacele de informare, de o importanţă primordială pentru o societate dornică de progres, trebuie să fie libere de orice constrângeri sau îngrădiri. Oamenii au dreptul de a şti ce se petrece în lume, de a putea dezbate chestiuni de interes general şi de a exprima fără teamă ceea ce simt. Mass-media reprezintă mai mult decât o modalitate de a înşirui cuvinte sau de a prezenta imagini, reprezintă gândurile, trăirile şi emoţiile unei societăţi, pentru că, în fond, aceasta ar trebui să fie reflecţia perfectă a societăţii în care trăim, “oglinda societăţii.”
[1] Declaratia Universala a Drepturilor Omului, articolul 19; a fost adoptata la 10 decembrie 1948, in cadrul unei sedinte a Adunarii Generale a ONU
[2] Raportul Tismaneanu
[3] Marian Petcu, antologia “Istoria presei romane”, Editura Tritonic, Bucuresti, 2002
Cristina Maria Vîlcea este studenta a Facultatii de Istorie, Universitatea din București.
The copyright an the responsibility for the content of the articles belongs to the authors.
|
|
|
Diplomatia isi are originea in trecutul indepartat in conventiile teritoriale si de buna-credinta ce existau uneori chiar si in randul animalelor. Preluat de la grecii antici cuvantul a intrat in vocabularul politici diplomatice moderne.Dintre multiplele definitii ale diplomatiei considerata de unii arta, de altii stiinta, ne oprim asupra acelei conform careia diplomatia este stiinta raporturilor si intereselor dintre state sau arta de a concilia interesele popoarelor intre ele deci intr-un sens restrans stiinta sau arta negocierii.
Diplomatia a fost cel mai bun mijloc pe care civilizatia a fost capabila sa-l inventeze pentru a veghea ca relatiile internationale sa nu mai fie guvernate de forta deoarece razboiul ca mijloc de rezolvare a litigiilor internationale nu este practic si nici lipsit de primejdii.
In Dictionarul Oxford se considera ca diplomatia reprezinta conducerea relatiilor internationale prin negocieri metode prin care aceste relatii se reglementeaza la aceasta participand ambasadorii si trimisii.
Relaţiile diplomatice între Turcia şi România au fost stabilite în anul 1878. Fondatorul Republicii Turcia şi marele conducător al naţiunii turce,Mustafa Kemal Atatürk, a crezut în importanţa dezvoltării relaţiilor apropiate cu ţările balcanice. În acest cadru, în anul 1923, el a redeschis Ambasada Turciei la Bucureşti.
Istoria noastră comună, bazată pe secole, a lăsat urme adânci şi în viaţa culturală a celor două comunităţi. Contribuţiile lui „Dimitrie Cantemir“, cel care a adus un suflu nou vieţii muzicale otomane, muzicii turce şi culturii turce, sunt făcute cunoscute noilor generaţii datorită Muzeului Dimitrie Cantemir din Istanbul, inaugurat în anul 2007 cu ocazia vizitei în Turcia a şefului statului român Traian Băsescu. Totodata sabia de o valoare inestimabilă a Voievodului Moldovei care a trăit în secolul al XV-lea, Ştefan cel Mare, şi care se află la Muzeul Topkapî şi valoroasa sabie a lui Sinan Paşa expusă la Muzeul Oraşului Bucureşti reprezintă două exemple foarte importante ce reflectă relaţia puternica de prietenie existentă între cele doua tari.
Dupa Revoluţie, nu doar relaţiile noastre politice au cunoscut o dezvoltare deosebită dar şi dialogul politic a suferit schimbări între liderii celor două ţări,dovada fiind urmatoarea statistica,realizata in anul 2006: Vizite la nivelul şefului statului:
--in România: 1991, 1994, 1996, 1997, 1998, 2001, 2004
--in Turcia: 1993, 1994, 1995, 1997, 1998, 1999, 2003, 2005
România şi Turcia sunt, astăzi, aliaţi în cadrul NATO, parteneri în politica de dezvoltare a cooperării la Marea Neagră, parteneri în proiecte vitale pentru securitatea energetică a Europei. În procesul de aderare a României la NATO Turcia a fost unul din cei mai puternici susţinători ai României. Astăzi, România este un susţinător angajat al drumului Turciei spre aderarea la Uniunea Europeană. Avem relaţii foarte apropiate, o bază economică solidă a raporturilor bilaterale şi proiecte de cooperare pentru decenii de acum înainte,lucru sustinut chiar de ministrul de externe al Turciei Ahmet Davutoglu: "Relatiile romano-turce sunt relatii foarte vechi, cu radacini adanci in istorie. Anul trecut am sarbatorit 130 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice. In prezent relatiile dintre Turcia si Romania pot fi date exemplu de relatie intre doua tari
Turcia reprezintă cel mai mare partener comercial zonal al României. În ciuda crizei economice globale, volumul relaţiilor comerciale bilaterale în anul 2008 a depăşit cifra de 7,5 miliarde de dolari. Valoarea totală a investiţiilor turceşti în România, ţara cu cel mai mare interes zonal pentru investitorii turci, a depăşit cifra de 5 miliarde de dolari.Un alt domeniu al cooperării în relaţiile de viitor cu România este cel energetic. În timp ce proiectul Nabucco reprezintă un aspect important al cooperării, în plan bilateral există foarte multe proiecte ce pot fi puse în aplicare. Relaţia dintre cele doua ţǎri este una specială si datorită poziţiei pe care o ocupă acestea, ambele având trăsături geopolitice similare, Turcia are un rol strategic in zona Mării Caspice, Asiei Centrale, zonei mediteraneana în timp ce România face legătura între sud-estul Europei, Europa Centrală, Marea Neagră.
De asemenea in calitatea lor de membre ale Organizatiei pentru Securitate si Cooperare Europeana (OSCE) România si Turcia s-au implicat activ într-o serie de actiuni OSCE in zona Balcanilor si in alte regiuni. Romania actioneaza impreuna cu Turcia pentru intarirea stabilitatii, securitatii si relatiilor de buna vecinatate in zona, intensificarea colaborarii economice si comerciale in regiune, inclusiv a cooperarii trans-frontaliere, imbunatatirea infrastructurii de transporturi, comunicatii, energie, promovarea investitiilor, dezvoltarea colaborarii in domeniile umanitar, social si cultural si nu in ultimul rand amplificarea cooperarii pe problematica circumscrisa Justitiei si Afacerilor Interne, pentru combaterea crimei organizate, traficului ilicit de droguri si armament, migratiei ilegale si a terorismului.
Relatiile culturale si spiritual se desfasoara pe baza Acordului privind schimburile stiintifice si artistice (1966).In anul 2005 a fost deschis Institutul Cultural Roman la Istanbul cu acordul Guvernului turc, a fost pusa la dispozitia comunitatii ortodoxe romane din Istanbul, de catre comunitatea greaca, Biserica Sfanta Parascheva, la acest moment fiind prezenti, in luna mai 2004, patriarhii Teoctist si Bartolomeu.iar in luna iunie a aceluiasi an a avut loc pe scena Marelui Teatru Antic din Efes, in prezenta ministrilor roman si turc ai culturii Concertul E xtraordinar sustinut de Maestrul Gheorghe Zamfir si Corul Madrigal, la care au fost prezenti peste 5.000 de spectatori, iar la sfarsitul lunii septembrie 2005 a avut loc la Muzeul Sfanta Sofia din Istanbul, in prezenta Presedintelui Romaniei, Traian Basescu vernisajul expozitiei Art Nouveau si Arhitectura Romaneasca Contemporana , vizitata ulterior de peste 300.000 de iubitori de arta si turisti turci si straini.
Cu toate ca,asa cum demonstreaza si cele de mai sus,relationarea politca,economica si culturala dintre Romania si Turcia se afla la un nivel foarte ridicat, ce poate fii considerat un etalon in colaborarea diplomatica dintre doua state la nivel mondial,exista premise si totodata dorinta,manifestata prin declaratii de ambele parti, ca pe viitor colaborarea turco-romana va atinge noi dimensiuni si praguri de dezvoltare ramanand astfel un punct comun puternic in politica externa a ambelor state.
Ecobici Bogdan este student in anul I la Facultatea de Stiinte Politice, sectia engleza, Universitatea Bucuresti.
The copyright an the responsibility for the content of the articles belongs to the authors. |
|
Asa cum ne sugereaza Fethullah Gülen, Omenirea nu reprezinta doar o suma a indivizilor, ci reprezinta comunitatea umana in atemporalitatea ei si considerata in ansamblul manifestarilor reciproce dintre oameni; raportarea noastra la ceilalti trebuie sa fie asemeni unei oglinzi care sa reflecte aspiratiile noastre tocmai prin comportamentul fata de aproape. Astfel, vorbim despre o polisemie a cuvantului de omenire bazata pe doua sensuri: umanitatea si omenie (forma arhaica). Gülen trateaza cel de-al doilea sens, punand accentul pe umanitarismul intrinsec al umanitatii, printr-un discurs normativ.
Umanitatea este o constructie permanenta care isi trage radacinile si isi proiecteaza viitorul printr-o permanenta curgere a timpului, prezentul fiind zilnica interactiune a oamenilor a caror omenire izvoraste ca o necesitate a individualitatii lor.
Omenirea este expresia unei evolutii permanente in cadrul careia diversitatea, ca principala forma pe care Cuvantul l-a luat in urma Creatiei, reprezinta garantia unei permanente colaborari intre oameni. In vederea supravietuirii, aceasta colaborare trebuie sa prezinte ca o inlantuire prin care fiecare veriga isi gaseste locul intr-un sistem menit sa se perpetueze. Asemeni verigilor, oamenii isi gasesc implinirea doar printr-o comuniune bazata pe comunicare, colaborare si bunavointa si al carei catalizator este iubirea.
Omul a fost creat din iubire dupa chipul lui Dumnezeu si tinde catre asemanarea cu Acesta, lucru ce presupune comuniunea sub forma impartasirii iubirii pe orizontala in virtutea unei misiuni al carei scop isi gaseste implinirea pe verticala – mantuirea omenirii. De aceea oamenii manifesta aceasta tendinta de a vedea si valorifica ceea ce este mai bun in ei, caci natura lor nu este una rea; vorbim doar de o alterare care insa poate fi corectata prin ceea ce Gülen numeste “maturitatea si perfectiunea spiritului”. Aceste doua calificative surprind capacitatea omului de-a lungul timpului de a-si gasi un echilibru atat in raport cu Sinele, cat si cu cei din jur.
Omenirea a parcurs o serie de evenimente pe care istoria le-a consacrat ca fiind pietre de temelie pentru trecerea de la o epoca la alta; vorbim insa despre o continua reinventare si readaptare in cadrul carora lucrurile aparent simple pe care Fethullah Gülen le mentioneaza (binele reciproc, bunavointa, iertarea, nobletea, iubirea) reprezinta aspectele capitale ale unei atemporalitati avand in centru Omul. Omenirea reprezinta ceea ce am mostenit de la parintii nostri si ceea ce vom lasa mostenire copiilor nostri, de aceea ea nu poate fi inteleasa ca o suma determinata in timp si spatiu, ci trebui cunoscuta in spiritualitatea sa vesnica.
In acest sens, exista o legatura din vesnicie intre oameni si anume imposibilitatea de a avea o existenta solitara, bazata pe individualism ; Cuvantul, ca forta creatoare suprema si dialog intre divin si uman, a fost transpus ulterior in comuniunea pe orizontala la nivelul Creatiei. Acest lucru inseamna ca oamenii se afla intr-o permanenta comuniune nascuta din insusi teocentrismul Fiintei. De aici rezulta dihotomia ei, anume de element istoric al Intregului si de veriga a spiritualitatii continue ce mediaza dialogul dintre sacru si profan. Omenirea (in acceptiunea de omenie) surprinde insasi aceasta relatie intrinseca ce orienteaza Omul catre binele suprem care nu poate fi atins decat prin raportare la ceilalti, individualul fiind extras din suma generala, iar armonia generala fiind reunirea intr-un scop comun a individualitatilor.
Aceasta presupune deschidere si comunicare, altfel spus maturitatea sufletului de a ramane drept si cinstit fata de sine si de cei din jur, de a judeca purtarile celorlalti cu aceeasi masura aplicata la propriile fapte.
Omenia este o datorie fata de propria constiinta caci in ce mod ar putea omul sa pretinda afectiunea, increderea si ajutorul celorlalti daca nu prin manifestarea reciprocitatii in ceea ce priveste aceste elemente existentiale ce tin de o normalitate a cumuniunii umane ? Un raspuns bland este remediul furiei, un zambet descreteste o frunte ingrijorata, o mana intinsa este un nou inceput… toate acestea sunt « adapostul » despre care Fethullah Gülen vorbeste si care ofera fiecaruia libertatea si siguranta de a-si urma drumul zilnic.
Sa iubim asa cum dorim sa fim iubiti, sa respectam cu acelasi respect care consideram ca ni se cuvine, sa iertam gandindu-ne la greselile noastre, sa fim rabdatori gandindu-ne ca si noi am invatat de la altii, sa fim sinceri cu celalalt gandindu-ne ca ne mintim mai intai pe noi… sa fim pentru noi propria oglinda, sa ne punem in locul celuilalt inainte de a ne adresa lui, sa ne intrebam intai pe noi si apoi pe cei din jur…omenirea presupune un permanent dialog intre drepturi si obligatiile noastre ca oameni a caror existenta nu poate fi construita decat pe baza unui contract alcatuit din respectul si iubirea reciproce, asa cum ne invata si Fethullah Gülen.
Elena Daniela Baches este studenta a Facultatii de Stiinte Politice, Universitatea din Bucuresti.
The copyright an the responsibility for the content of the articles belongs to the authors. |
|
|
The purpose of this article is to underline the common link between Romanian integration and Turkey accession to European Union. Except the fact that this is a hot topic, it may also represent an interesting subject to make a research on. In order to make this argumentation clear, I would like to delimitate the area we are talking about. For this, I am going to start with my assumption: Turkey accession to European Union it is a long process where the Turkish political system, position, its culture and economy are the key factors.
While Romania is seeking to integrate to European Union, to adopt acquis communautaire, to correlate its legal system to the European Union one in order to achieve European identity, Turkey is trying to fulfill the Copenhagen criteria[1]. The 35 chapters included in the negotiation process cover the most important areas that Turkey has to improve in order to be part of European Union. Even so, the most important issues are about freedom of movement for workers, right of establishment for companies and freedom to provide services, competition policy, agriculture and rural development, food safety, veterinary policy, fisheries[2]. The EU response to drastic improvements in Turkey’s constitutional and legal system through the above reforms has been “now we need to see implementation process.” Most recently, the EU identified several shortcomings in areas of individual rights, continued cases of torture and abuse by the police, continued prosecution of writers, journalists, and publishers, corruption in the public sector, and strong influence of the military in politics[3] Given these developments what can be said about the impact of EU’s political criteria for membership on consolidation of democracy in Turkey? This question begs clear operationalization of consolidation of democracy before it can be tackled.
If it were to take into consideration Linz and Stepan’s[4] theoretical model, Turkish democracy could not fulfill the attitudinal dimension of consolidated democracy as long as any political party with an Islamic fundamentalist agenda or any other party with an anti-democratic agenda (such as authoritarian or totalitarian) continued to be a major electoral force in Turkish politics. Such parties would violate a fundamental task of political parties in functioning democracies – socializing citizens toward system consensus.
Regarding Romania, even if we have political instability, corruption, we can say that from 2007 to 2010 we can notice several changes. The implementation of the European directives has been very good, as only four directives has not been implemented[5], the process of coordinating the Romanian institutions with the European ones is a good one, and practically, from this point of view we can say that Romania is fallowing a good path tough the integration process.
One of the most important criteria regarding Turkey accession to European Union is about the geopolitical factors. As we all know, Turkey would help promote stability in the Mediterranean, Middle East, Caucasus and Central Asia and it also be the link with the Asia, who is becoming more and more important from the economic point of view. Yet, accepting Turkey would also mean to change the concept of European Union due to the fact that Turkey territory is also in Asia. One more point is that Turkey’s boundaries are EU’s boundaries with Asia, which has several implications, like protecting the whole European Union from emigrants or creating a very good trade policy.
From the EU’s point of view, this position would bring more benefits than disadvantages because it has several connections, partnerships, privileged relations with some Asian’s countries, and having Turkey in EU would mean to have a direct link to this developing countries.
Moreover, when we are talking about EU we are talking about “Unity in diversity”, which means that it is respected each country’s religion, traditions, habits, but meanwhile the unity is important. Romanian’s case it’s rather simple by comparison with Turkey, even if we had an authoritarian regime, our political system is rather new, and there is also a gap between our mentality and the the occidental one. When it comes to Turkey, things are much more complicated. This is not only because of the Islamic culture which is different from what you find in the rest of Europe, Christen generally, but also because of the minorities and different levels of perceiving and accepting the occident. What is interesting in Turkey is the fact that there is a big gap between different regions, some of them like Istanbul are very open to occident, but Konya for example is very conservative and traditional. Recently, the Kurd’s problem in Turkey has become more aggressive, which is a step back to EU accession. From 1989 to 1997 Romania had few rules regarding the minorities rights, but after that, given the NATO and EU pressure because we were looking for membership[6], we adopted several rules which guarantee minorities rights. This was a key factor in Romanian accession to EU, which now, as a integrated country is mainly solved. In Turkey, as this conflict with Kurdish minority is growing, the accession process is delayed. Not to mention the fact that only one of the 35 criteria’s has been successfully fulfilled.
On the other hand, during the last 40th years Turkish economy has a remarkable evolution[7], as today is the 16th largest in the world[8]. For the EU having Turkey would bring both money in its budget and economic stability. Let’s take for example the world crisis. Turkey has successfully passed by the economic crisis from the third semester of 2009, which is proof of its strong and stable economy, not as Romania who is still in economic crisis and also has the loan from IMF.
Romania succeeded in being a European Union member, in importing the European values and rules, but is still in the integration process, is still adopting and implementing European habits so as to rich the European value and identity. On the other side, Turkey is working on solving its major problems, is trying to fill the gap between the occident and the orient. This is not an easy task, to be the border between two different civilizations, but, in a way or another Turkey is working on improving itself, on developing on reaching the European standard. From my point of view, getting to the further level of development is not very difficult if we are talking about economy, but if we are talking about mentality, about traditional and conservatives values, about the fundamentalists and also minorities, it is a very difficult and lasting process. In this case, is the EU duty to solve and tolerate this problems, so step by step the consensus will be achieved.
ALEXANDRA RENTEA este masteranda a Facultatii de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti.
The copyright an the responsibility for the content of the articles belongs to the authors.
[1] David Wood and Birol Yesilada, The Emerging European Union, 3rd ed., (New York: Longman, forthcoming),Ch. 7
[2] http://ec.europa.eu/enlargement/pdf/key_documents/2010/package/tr_rapport_2010_en.pdf, 8.01.2011
[3] European Commission, Turkey 2006 Progress Report...
[4] Linz and Stepan: Problems of democratic transition and consolidation
[5] http://www.ziaresireviste.ro/index.php?page=revista_presei&details=on&id=34357
[6] IVAN, Ruxandra, La politique étrangère roumaine (1990-2006), Bruxelles, Editions de l'Université de Bruxelles, 2009, p 65
[7] http://www.railwaypro.com/wp/ro/?p=1087, 8.01.2011
[8] http://www.enjoyturkey.com/info/facts/Economy.htm, 8.01.2011
|
|
Primul razboi mondial a schimbat dramatic harta politica a Europei, sistemul de la Versailles consfintind aparitia unor noi state in centrul si estul continentului, reconfigurand astfel raportul de forte din acest spatiu. Pe parcursul perioadei interbelice, regatul Roman unificat in urma anului 1918 si nou proclamata republica Turcia vor depune eforturi sistematice pentru realizarea unui sistem de aliante, avand ca scop prezervarea status-quo-lui si mentinerea stabilitatii in Balcani. Negocierile constante care s-au desfasurat intre cele doua parti, intre anii 1927-1934 vor fi finalizate prin semnarea Intelegerii Balcanice, care reunea Romania, Iugoslavia, Turcia si Grecia.
Obiectivele politicii externe ale Romaniei au fost enuntate de catre Nicolae Titulescu, acesta subliniind interesul statului roman pentru dezvoltarea unor relatii cordiale cu alte state interesate. Raspunsul partii turce nu a intarziat sa apara, ministrul de externe turc, Tevfik Rüstü Aras, declarandu-se favorabil unei apropieri politice intre cele doua state.
Primele convorbiri s-au purtat in anul 1927, in septembrie, intre Rüstü Aras si V. Anastasiu, ministru plenipotentiar in capitala Turciei, intrevederile decurgand in termeni cordiali. Decizia guvernului roman de a infiinta o legatie la Ankara, a marcat inceputul unei noi etape in relatiile dintre cele doua state, cea a relatiilor guvernamentale. Dupa acest moment, raporturile romano-turce au devenit tot mai stranse, la 29 mai 1930, Ion Carp fiind numit ministru titular la Ankara, iar la 30 august 1930, o delegatie parlamentara romana vizitand orasul Istanbul.
Ideea unei intelegeri intre tarile balcanice a fost lansata pentru prima oara in cadrul Biroului International pentru Pace, cu sediul la Geneva. La congresul Biroului, desfasurat la Atena intre 6 si 10 octombire 1929, fostul prim-ministru grec, M. Papanastasiu a propus infiintarea unei uniuni balcanice. Pe baza acestei propuneri, congresul a hotarat convocarea unei conferinte neoficiale a tarilor balcanice care sa dezbata posibilitatea unei astfel de uniuni. Conferinta programata s-a desfasurat la 5 octombrie 1930 la Atena, cu participarea reprezentantilor Romaniei, Albaniei, Bulgariei, Iugoslaviei, Turciei si Greciei.
Ideea constituirii unui bloc balcanic a fost reluata intr-o maniera hotarata si conforma cu principiile politicii externe turcesti de catre Tevfik Rüstü Aras, in luna decembrie la Geneva, unde cu prilejul sesiunii pregatitoare a conferintei dezarmarii, ministrul de externe turc a avut mai multe convorbiri cu reprezentantul Romaniei la Geneva, C. Antoniade. La 25 decembrie 1930, ministrul de externe turc era invitat sa viziteze Romania in luna februarie a anului 1931, viziti care avea sa aiba loc in primavara anului 1934.
Cea de-a doua conferinta balcanica s-a intrunit la Istanbul in octombrie 1931, in cadrul reuniunii stabilindu-se o serie de masuri pentru colaborarea in domeniul economic, tehnic si cultural, precizandu-se totodata principiile ce urmau a fundamenta uniunea: neagresiunea, reglementarea pe cale pasnica a litigiilor internationale, asistenta mutuala, egalitatea in drepturi, neamestecul in treburile interne si independenta statelor balcanice.
O a treia conferinta balcanica a avut loc la Bucuresti, intre 23 si 26 noiembrie 1932, fara a se ajunge insa la un consens care sa permita semnarea unui tratat. In cadrul intrevederilor, delegatia bulgara a propus suspendarea tratativelor, parasind dezbaterile invocand drept motiv faptul ca nu au fost indeplinite recomandarile anterioare privind intalnirile bilaterale consacrate examinarii statutului minoritatilor.
Cea de-a patra conferinta balcanica s-a desfasurat la Salonic, intre 5-11 septembrie 1933, in cadrul acestei intalniri subliniindu-se necesitatea unei actiuni mai largi de lamurire a capitalelor europene, Paris, Londra si Roma. Beneficiind de sprijinul declarat al guvernului britanic si francez, prim-ministrul grec Cialdaris a vizitat in toamna anului 1933 Ankara, la 14 septembrie 1933 incheindu-se Pactul Antantei Cordiale intre Turcia si Grecia. Articolul I al intelegerii cuprindea garantii din partea Turciei privind inviolabilitatea granitelor grecesti. La 20 septembrie, premierul turc Ismet Inönü impreuna cu Aras intreprind o calatorie in Bulgaria, propunand guvernului de la Sofia aderarea la Pactul Antantei Cordiale. Guvernul bulgar a refuzat insa, vizita soldandu-se doar cu prelungirea pe inca cinci ani a tratatului de neutralitate. In aceeasi luna, ministrul de externe turc Aras a vizitat Belgradul, initiativa acestuia finalizandu-se prin semnarea la 27 noiembrie 1933 a Tratatului de prietenie, neagresiune, asistenta mutuala, arbitraj si conciliere intre Turcia si Iugoslavia. Guvernul turc lansase inca din luna aprilie 1933 o invitatie lui Nicolae Titulescu pentru a vizita Turcia, cu ocazia pregatirilor acestui eveniment, Rüstü Aras prezentandu-i lui Ion Carp, reprezentantul Romaniei la Ankara, un anteproiect al pactului de neagresiune intre cele doua state.
La 14 octombrie 1933, Nicolae Titulescu si persoanele care il insoteau au sosit la Istanbul, dupa o scurta vizita la Sofia unde incercasera sa determine guvernul bulgar sa adere la pactul balcanic. Trei zile mai tarziu, se semna tratatul de amicitie, de neagresiune, de arbitraj si de conciliere dintre Romania si Turcia, documentul continand 22 de articole. Esenta pactului este surprinsa in primele doua articole: „Romania, Turcia, Iugoslavia si Grecia isi garanteaza mutual securitatea tuturor frontierelor balcanice” (art. 1). „Inaltele Parti Contractante se angajeaza a se concerta asupra masurilor de luat fata de eventualitati ce ar putea afecta interesele lor asa cum sunt definite prin prezentul acord. Ele se angajeaza a nu intreprinde nicio actiune politica fata de orice alta tara balcanica nesemnatara a prezentului acord, fara aviz mutual prealabil si a nu lua nicio obligatiune politica fata de orice alta tara balcanica, fara consimtamantul celorlalte Parti Contractante” (art. 2)[1].
In documetul semnat la Ankara, este condamnata orice intelegere agresiva indreptata de statele terte impotriva Romaniei sau Turciei, statul turc angajandu-se pentru prima oara, ca in cazul in care Romania va fi atacata, sa-i acorde mai mult decat stricta neutralitate.
Cu ocazia deschiderii noii sesiuni parlamentare, in dircursul inaugural de la 1 noiembrie 1934, Mustafa Kemal Atatürk spunea: „Intelegerea Balcanica constituie un important document menit sa garanteze statelor balcanice un mare respect reciproc. Este evidenta valoarea documentului amintit din punct de vedere al apararii inviolabilitatii granitelor statelor balcanice”.[2]
Pactul Balcanic a fost completat prin statutul Intelegerii Balcanice din noiembrie 1934, prin acordurile militare „in trei” din noiembrie 1936 si „in patru” din noiembrie 1937, in urma elaborarii statutului infiintandu-se Consiliul Economic Consultativ.
Intelegerea Balcanica a aparut din necesitatea apararii ordinii politico-teritoriale in Balcani, amenintata atat de forte din acest spatiu, cat mai ales de cele din afara. Alianta a functionat perfect in ceea ce privea o reactie impotriva unei agresiuni venind din interiorul regiunii, intampinand insa retineri impotriva celei de-a doua variante, ca urmare a intereselor specifice fiecarui stat semnatar, aceasta situatie obturand mecanismul transpunerii in practica a acordurilor militare.
In ciuda rezervei exprimate de catre ministrul de externe turc, Rüstü Aras, care declara ca „Turcia in nici un caz nu va admite a se considera angajata sa ia parte la niciun fel de acte indreptate impotriva Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste”[3], in contextul dramatic din vara anului 1940, cand URSS remisese Romaniei cele doua ultimatumuri pentru cedarea Basarabiei si Bucovinei de nord, Gheorghe Tatarescu nota „Raspusurile primite nu erau de natura sa intareasca nadejdile noastre, caci atat guvernul iugoslav, cat si guvernul grec mi-au comunicat “ca trebuie in prealabil sa se concerteze cu ceilalti aliati” si ne-au rugat in acelasi timp sa nu tulburam prin actiunea noastra pacea in bazinul dunarean si in Balcani. Numai guvernul de la Ankara ne-a raspuns franc si fara ezitare ca e gata sa-si indeplindeasca toate obligatiile izvorate din Pactul Intelegerii Balcanice. Romania nu va putea sa uite niciodata aceasta atitudine a nobilului popor turc”.[4]
[1] Academia Română, Secția de științe istorice și arheologice, Istoria Românilor, vol. VIII, România întregită (1918-1940), coord. Ioan Scurtu, Petre Otu, Editura Enciclopedică, București, 2003, p. 487.
[2] Mehmet Ali Ekrem, Relațiile româno-turce între cele două războaie mondiale, Editura Științifică, București, 1993, p. 49.
[3] Mihai Retegan, În balanța forțelor. Alianțe militare românești interbelice, Editura Semne, București. 1997, p. 138.
[4] Gheorghe Buzatu, România cu și fără Antonescu, Editura Moldova, Iași, 1991, pp. 92-93.
Camelia Popescu este masterand al Facultatii de Istorie, Universitatea din Bucureşti.
The copyright an the responsibility for the content of the articles belongs to the authors. |
|
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 Următor > Sfârşit >>
|
|
Pagina 1 din 6 |
|
|
