De fapt, noua Roma, muribunda lunga vreme, a fost destinata sa capete o alta infatisare si sa-si continue existenta in forme otomane. Sultanii erau purtatorii de cuvant ai Islamului, ai altei credinte, dar ei au dat dovada de multa toleranta, in orice caz de mai multa  decat  cea  care  se  manifesta in  lumea crestinatatii, fata de celelalte confesiuni, fata de crestini si evrei in primul rand. Ceea ce s-a intamplat la  Constantinopol este semnificativ in aceasta privinta. Sfanta Sofie, pe zidul careia sultanul cuceritor marcase cu palma sa muiata in sangele victimelor marele eveniment al preluarii orasului ce lega doua conti¬nente, a devenit moschee. Nu s-ar fi putut altfel, caci  trebuia marcata cotitura, dar, totodata, sultanul a hotarat ca patriarhul ortodoxiei pe care o infransese pe plan militar, sa poata intra oricand la el si ca el sa stea la masa cu noul conducator al noului imperiu ce fusese intemeiat. Patriarhia a ramas mai departe in inima imperiului si daca multe biserici au suferit - aceeasi transformare ca si Sfanta Sofia, altele au putut fi pastrate de crestini, care si-au putut dezvolta si viata monahala. Pentru sultan era aceasta si o garantie pentru integrarea in imperiul sau a noilor sai supusi crestini.

Constantinopolul a devenit Istanbul, desi pana astazi multi ii mai atribuie si vechea si milenara sa denumire,  prin care, de asemenea, se recunoaste rolul de ctitor al imparatului Constantin. Orasul, a cunoscut o noua etapa de existenta plina de stralucire, timp de o jumatate de mileniu. Din nou a devenit capitala de intins imperiu, stapanitor - ca si cel bizantin- in trei conti¬nente, Africa de Nord, Egiptul, Persia si, neindoielnic, bazinul rasaritean al Marii Mediterane cu teritoriile adia¬cente intrand in alcatuirea sa. Cei patru patriarhi ai orto¬doxiei - Constantinopol, Ierusalim, Alexandria si Antiohia - au trebuit sa-si duca existenta in cadrul noului imperiu, in centrul caruia s-a impus orasul resedinta al sultanului, capitala milenara a unui imperiu.

Otomanii l-au luat efectiv in stapanire. Au ridicat edificiile lor, unele intemeiate pe cele ale stapanitorilor predecesori, altele cu totul noi. Au ramas si unele edificii vechi sau ruinele lor pana astazi amintitoare ale unor splendori trecute. S-a creat o simbioza urbanistica unica. Trecutul este prezent, dar integrat  dezvoltarii necontenite care are loc in cel mai de seama oras al Turciei moderne, cea a lui Kemal  Mustafa,  Atatûrk -  parintele  turcilor.  Destinul  orasului nu s-a oprit in momentul in care ultimul sul¬tan a trebuit sa-1 paraseasca (cel din urma dintre imparatii a caror era s-a incheiat spre sfarsitul celui dintai razboi mondial, dar care avea si un rol religios,  cel de calif), desi Ataturk a vrut ca noua capitala a noii Turciei sa fie stramutata la Ankara. Istanbulul a  continuat sa straluceasca si sa se dezvolte,  numarand astazi in cuprinsul sau nu mai putin de 15 miloane de oameni.

    Dar altfel nici nu s-ar fi putut. Oras care leaga Europa de Asia, intinzandu-se chiar el pe doua conti¬nente, oras care este strabatut de apele care unesc doua mari, de stramtori atat de ravnite si pentru care a curs mult sange in cursul mileniilor, el ofera si a oferit totdeauna oamenilor un cadru  deosebit.   Bosforul si teritoriile sale adiacente, succesiune de  dealuri si vai, soarele stralucitor aproape tot timpul dominator au facut ca dezvoltarea sa sa fie neincetata, uneori aproape uimitoare. Am avut prilejul de  curand a strabate apele Bosforului, dar si cartierele raspandite in adancime pe cele doua maluri, cel euro¬pean si asiatic, cu totul modernizate, uimind prin puterea de expansiune a dotarii urbanistice. Dar nein¬doielnic atentia calatorului este atrasa in mod firesc mai ales de partea istorica a batranei capitale a doua imperii. Sfanta Sofia, vechile ziduri bizantine cucerite in 1453 de Mohamed II, extraordinarul Top Kapi,  moscheile care impodobesc orasul, palatele sultaniale de pe malurile Bosforului, Bazarul ne incanta, ducan-ne catre timpuri trecute.

Am avut ragazul a doua zile petrecute la Istanbul.  Ele m-au ajutat sa cunosc mai bine si poporul turc, harnic, modest, muncitor. Istanbulul este un puternic simbol al trecutului, ca intruchipare a Noii Rome, in doua infatisari succesive, cea crestina si cea otomana. Dar el ramane astazi, inainte de toate, simbolul energiei si fortei unui popor care are o puternica constiinta de sine si puterea evidenta de a merge mai departe, de a raspunde provocarilor noilor timpuri. Istanbulul cu extraordinara sa incarcatura istorica, are in fata sa cai deschise spre dezvoltari viitoare, care-1 vor mentine mai departe printre marile si primele orase ale lumii.  

Am avut ragazul a doua zile petrecute la Istanbul.  Ele m-au ajutat sa cunosc mai bine si poporul turc, harnic, modest, muncitor. Istanbulul este un puternic simbol al trecutului, ca intruchipare a Noii Rome, in doua infatisari succesive, cea crestina si cea otomana. Dar el ramane astazi, inainte de toate, simbolul energiei si fortei unui popor care are o puternica constiinta de sine si puterea evidenta de a merge mai departe, de a raspunde provocarilor noilor timpuri. Istanbulul cu extraordinara sa incarcatura istorica, are in fata sa cai deschise spre dezvoltari viitoare, care-1 vor mentine mai departe printre marile si primele orase ale lumii.