|
Ce inseamna sa fii autonom? Il citez aici pe Bruno Bettelheim, in Le Cœur Conscient.
.. (Inima constienta): "Autonomia nu inseamna afirmarea zgomotoasa a sinelui. Inseamna aptitudinea interioara a individului de a cauta un sens vietii sale.
Autonomia si interculturalitatea sunt strans legate. Nu pot sa ma deschid celuilalt decat in masura in care am eu insami sentimentul de a fi un individ unic. Sau, invers, in masura in care am cu ceilalti relatii pozitive si binevoitoare, pot trai sentimentul propriei mele identitati. Daca venim din culturi diferite, bogatia poate fi imensa. A deveni autonom imi permite sa ma integrez intr-o societate multiculturala. Dimensiunea interculturala in educatie este un drum care favorizeaza acest sentiment de a fi in realitatea cotidiana o individualitate care nu seamana cu nimeni si cu nimic. Aceasta securitate interioara permite recunoasterea celuilalt unic si favorizeaza dorinta de cunoastere, de intelegere si de comunicare. “[…] Avem la fel, doua maini, doua picioare/ Pacat ca suntem oameni cu ratiuni prea diferite/ Iar timpul a obosit sa ne transforme in ceea ce trebuie sa fim:/ Oameni cu capul pe umeri…”(Lucian Ciuchita)
Ce putem atunci sa facem? Platon credea ca modalitatea prin care ii putem face pe oameni mai amabili unul cu celalalt este sa punem in evidenta ce au ei in comun: rationalitatea. Demonstrati oamenilor ca au tot interesul sa se inteleaga. Daca dupa razboi trebuie sa se faca pace, demonstrati-le ca violenta va provoca la randul ei violenta. Vom ajunge prin aceasta cale la un respect mutual?
Incerc sa incurajez o dinamica, acea putere interioara care permite copilului sa se ridice in picioare. Priviti-l atunci cand sare de pe prima treapta a scarilor; chiar daca a cazut, lasati-l sa sara in continuare, sa sara de pe a doua treapta. Cum sa numim aceasta energie daca nu "motivatie". “Au asezat cu buldozerul pamant pe mine,/ Ma simt inca vie sub tonele de materie,/ Cred ca pot ridica Pamantul pana la Cer…/ Oare cine ma opreste?”(Lucian Ciuchita)
Marcel Lebrun, profesor la Universitatea din Louvain evidentiaza una din cele 5 etape ale invatarii: motivarea.
Cum sa motivam daca nu prin relatie? Avem nevoie de ratiune, avem nevoie de sensibilitate, de afectivitate si avem nevoie de valori. Aceste 3 teritorii vaste sunt in noi si sunt resursele noastre. Le vom putea pune in miscare in cadrul muncii noastre, in calitatea relatiei pedagogice. Aceste resurse ne permit sa aflam cum sa actionam, cum sa fim.
Premisa împlinirii idealului civic democratic este sustinuta prin dialogul intercultural.
Cooperare, participare si respect sunt termenii care descriu cel mai bine acest ideal. Realizarea lui presupune un mediu al comunicãrii libere dintre oameni, al dialogului institutionalizat, al schimburilor culturale permanente, al unor multiple medieri.
Am tratat problema dialogului intercultural prezentând premisele care stau la baza lui, posibilele bariere si modul în care am putea contribui fiecare la realizarea acestuia azi.
Astfel identitatea, pluralitatea, diversitatea si dialogul au alcatuit conceptele fundamentale.
In cadrul larg al schimburilor culturale interstatale, care trebuie sa reprezinte o actiune concertata, facilitata de institutiile comunitare europene, rolul comunitatilor locale si regionale este deosebit de important. Exponente ale unor culturi nationale, ele prezinta armonici specifice si creeaza punti suplimentare de comunicare spirituala contribuind, in mod evident, la cunoasterea mai aprofundata a propriului patrimoniu cultural, la promovarea intelegerii si a respectului mutual intre parteneri.
Dialogul intercultural – utopie sau realitate?, se concentreazã pe formarea competentei de actiune si decizie individualã de a contribui la dialogul intercultural, propunând spre analizã studii de caz a cãror dezbatere necesitã exprimarea unor pozitii, atitudini fatã de problemele discutate. Acceptarea diversitãtii presupune o atitudine intelectualã si moralã, care sã faciliteze dialogul si capacitatea de a-l asculta pe celãlalt. Drept urmare, elevii si cadrele didactice vor fi sprijiniti sã-si exerseze, prin intermediul modulului „Dialogul intercultural”, perspective diverse din care sã gândeascã /abordeze/reflecteze si nu ceea ce sã gândeascã asupra problemelor în discutie.
Diversitatea culturală, realitate care ne îngreunează demersul conceptual, presupune ÅŸi impune referiri la confluenÅ£ele între culturi. Interculturalitatea caută soluÅ£ii care să rezolve întâlnirea între individualităţi.
Interculturalitatea include dialogul, comunicarea, împreună-lucrarea, ce se stabilesc între identităţi mai mult sau mai puÅ£in apropiate, în dorinÅ£a de a înlătura orice barieră, dacă nu materială, teritorială, cel puÅ£in interioară, spirituală.
Această nouă noÅ£iune sau chiar disciplină - dacă putem să o numim aÅŸa – acÅ£ionează în folosul conlucrării între oameni pe cât de diferiÅ£i, pe atât de apropiaÅ£i ÅŸi de motivaÅ£i.
Dominată politic de lumea romană, Europa începutului de prim mileniu, nu cunoÅŸtea delimitări teritoriale. O separaÅ£ie se va impune însă cu timpul, ÅŸi aceasta mai ales la nivelul culturii, al mentalităţii. DeÅŸi unite de acelaÅŸi imperiu etern, cele două lumi delimitate în Est ÅŸi Vest îÅŸi vor pregăti cu timpul marea confruntare. Cu toate acestea, moÅŸtenirea culturală va fi una comună întregii Europe, aÅŸa cum cele două culturi se intercondiÅ£ionează ÅŸi se construiesc reciproc.
Antinomia culturilor nu face imposibil dialogul, ci, din contră „o cultură nu se poate dezvolta decât prin dialog cu alte culturi, chiar dacă ele sunt antinomice…”. Asia-Europa, Orient-Occident, iată dualitatea lumii creatoare de cultură. Perioada secolelor I-IV va rămâne teatrul marilor confluenÅ£e culturale ale Antichităţii.
Roma a excelat prin spirit organizatoric, prin capacitatea sa interculturală, care a reuÅŸit să „împace” într-un teritoriu care cuprinde aproape întreg spaÅ£iul european, culturile Antichităţii. Spre deosebire de Atena, Roma a ÅŸtiut să grupeze Imperiul în jurul ei. Stabilitatea cuceririlor sale a fost unul dintre aspectele cele mai importante ale istoriei ÅŸi datorită faptului că alcătuia un continent care nu era interesat prea mult de tentaÅ£iile particularismului, a individualităţilor. Idealul roman a fost dintotdeauna unitatea ÅŸi a reuÅŸit să-l atingă prin politica aplicată de-a lungul Republicii ÅŸi a Imperiului.
Roma, spre deosebire de Elada, ÅŸi-a creat Imperiul pentru că a ÅŸtiut să refuze concomitent monarhia ÅŸi tirania. În acelaÅŸi timp, Roma a coordonat Imperiul printr-un sistem autoritar, care se baza pe orînduirea sclavagistă. De fapt, “ansamblul structural al civilizaÅ£iei romane a constituit înainte de toate faza finală a orânduirii sclavagiste... El nu este de conceput fără truda intensă a maselor de sclavi care au creat ÅŸi întreÅ£inut civilizaÅ£ia romană de-a lungul secolelor.
De aceea trebuie considerată ca inadecvată utilizarea unor termeni ca burghezie, naÅ£iune, capitalism, pentru a putea defini fenomene ale civilizaÅ£iei antice”. Imperiul nici nu ar fi avut altfel timp să gestioneze activitatea oamenilor liberi, democraÅ£ia nu avea cum să se nască în vastitatea graniÅ£elor imperiale, pentru simplul fapt că pentru romani Imperiul, iar nu cetatea, reprezenta sistemul de referinţă. Romanii n-au acceptat niciodată întâietatea oraÅŸului, chiar dacă s-a sprijinit mult pe beneficiile urbanizării. Romanii au considerat Imperiul ca mediu moral, religios, de manifestare a individului care nu-ÅŸi găsea locul în oraÅŸ, unde dimpotrivă se simÅ£ea chiar exilat.
Mai interesant pentru Antichitate este dinamica culturală a latinităţii, în paralel cu elenismul. Cele două culturi sunt în miÅŸcare, fără a lua în consideraÅ£ie decalajul de timp dintre cele două entităţi culturale, ele se întâlnesc ÅŸi se despart, concurează ÅŸi se înving reciproc. Există o permanentă comunicare între cele două culturi ÅŸi poate de aici, modernitatea are de învăţat.
Foarte deschis, latinul era pregătit să accepte misticismul oriental, reminiscenÅ£e îndepărtate sau aporturi moderne. ToleranÅ£a sa dispărea numai atunci când ordinea, stabilitatea politică ÅŸi socială, respectul, fidelitatea, erau ameninÅ£ate. Mereu se găseau compromisuri pentru a nu se primejdui cetatea. Date fiind aceste realităţi fundamentale de mentalitate, Roma a devenit cu mult înaintea creÅŸtinismului un spaÅ£iu al umanismului.
Cultură înseamnă ÅŸi capacitatea de dialog. Ce înseamnă interculturalitate pentru secolele în dicuÅ£ie? Înseamnă în primul rând o deschidere către dialog, către împărtăşirea de idei, cunoÅŸtinÅ£e, astfel încât la sfârÅŸitul comunicării, cel mai bun să câÅŸtige. Am dori să subliniem noÅ£iunea de dialog, care presupune împărtăşirea cuvântului, în sensul că nici latinitatea ÅŸi nici cultura greacă nu se foloseau de un discurs violent, rivalizând cu monologul.
Mai departe, modelele de interculturalitate erau promovate ÅŸi prin intermediul retoricii. Retorica, de altfel, este un element intercultural care joacă un rol colosal în discursul lumii greco-romane, ea dând dimensiunea deschiderii către comunicare.
Retorica era prin urmare un garant al drepturilor culturale pentru societatea secolelor de la începutul erei noastre, constituind nu numai un exerciÅ£iu oratoric, ci ÅŸi un mijloc de promovare a modelelor, prin discursurile tip despre care amintem anterior, deci un mijloc prin care se făcea educaÅ£ie, sau mai bine spus prin care se asigura dreptul la educaÅ£ie ÅŸi totodată o formă de liberă participare la viaÅ£a culturală. Mijloace interculturale sunt ÅŸi limbile latină ÅŸi greacă, ele vehiculând cultura între cele două lumi ÅŸi mai departe contemporaneităţii, care ÅŸi prin beneficiile culturale ale lumii greco-romane a reuÅŸit să transforme ulterior Europa într-o idee, depăşind coordonatele de spaÅ£iu ÅŸi timp.
Exemplele noastre nu se opresc aici, concluziile sunt foarte uÅŸor de tras: secolele primare ale erei creÅŸtine abundă în mijloace interculturale. Latinitatea ÅŸi cultura greacă se întrepătrund; sunt în permanent dialog, sunt în continuă legătură; alcătuiesc o singură entitate fără a-ÅŸi anihila identitatea
Putem spune că fenomenul de fuziune ÅŸi de condiÅ£ionare reciprocă petrecut în perioada tratată, nu este altceva decât o evoluÅ£ie benefică, o optimizare a dialogului intercultural, care se concretizează în promovarea valorilor superioare prin ele însele.
Secolele I-IV aduc în prim plan o nouă realitate culturală: creÅŸtinismul primează atât romanităţii cât ÅŸi elenismului. O nouă formă de spiritualitate, un nou sens al istoriei. Entuziasmul botezului creÅŸtin devine un act firesc de inculturaÅ£ie, iar creÅŸtinismul, un model optim de comunicare culturală, el fiind atât cauza cât ÅŸi scopul, atât metoda cât ÅŸi mijlocul dialogului. Sfânta Scriptură s-a arătat a fi un adevărat focar în promovarea interculturalităţii, lucru demonstrat atât de bine de provocările cărora le-a dat curs de-a lungul anilor, atât în Apus cât ÅŸi în Răsărit. Ea a dat curs dezvoltării artei, literaturii, muzicii, urmând un nou itinerariu, unul Christic. Cel mai bun exemplu concret de succes al dialogului intercultural, pe noul itinerariu, îl reprezintă primele două sinoade ecumenice prin care adevărul de credinţă devine universal, prin care religia se transformă într-un canal unic de comunicare a valorilor vechi sau noi, locale sau imperiale, antice sau nou apărute – creÅŸtine.
"Educatia interculturala vizeaza o abordare pedagogica a diferentelor culturale, strategie prin care se iau in consideratie specificitatile spirituale sau de alt gen (diferenta de sex, diferenta sociala sau economica etc.), evitindu-se, pe cit posibil, riscurile ce decurg din schimburile inegale dintre culturi sau, si mai grav, tendintele de atomizare a culturilor. Abordarea interculturala (...) nu este o noua stiinta, nici o noua disciplina, ci o noua metodologie ce cauta sa integreze, in interogatia asupra spatiului educational, datele psihologiei, antropologiei, stiintelor socialului, politicii, culturii, istoriei."
,, Fenomenul intelegerii, scrie Paul Popescu-Neveanu, este o permanenta a gandirii in actiune. De aceea ar putea fi caracterizat ca reprezentand latura functionala a intelectului uman in sensul generical codificarii conceptuale si mai ales al decodificarii referentiale . Cu aceasta relevam si faptul ca intelegerea este acea modalitate a gandirii care este, cu necesitate, constienta. In fapt, intelegerea se inscrie, la nivel general, ca o trasatura sau o functie a constiintei. Intelegerea este modul de realizare al oricarui act de constientizare.
In „Ciocnirea Civilizatiilor”, Samuel P. Huntington provoaca cu indrazneala notiunile realiste de putere si securitate prin sugerarea cresterii semnificativa a culturii ca fiind relevanta fata de identitatea politica in tărâmul de azi al relatiilor internationale. Urmand ramura constructionista a teoriei politice internationale, Huntington sustine ca in lumea de dupa Razboiul Rece, cele mai importante distinctii dintre oameni nu sunt de natura ideologica, politica sau economica. Ele sunt de natura culturala. In timp ce statele nationale vor ramane principalele unitati de analiza in afacerile internationale, comportarea lor va fi influentata decisiv nu de goana dupa putere si bogatie (asa cum ar sugera realismul), ci de preferintele, asemanarile si deosebirile culturale.
Huntington defineste civilizatia ca fiind cel mai larg nivel de recunoastere cu care o persoana se poate identifica, una care se refera la valorile, normele sociale si institutiile care conduc societatea. Huntington este atent in realizarea diferentelor dintre rasa si civilizatie : rasa nu este influentata de istorie, norme sociale si valori asa cum poate fi influentata civilizatia, asadar fiind posibil ca indivizi apartinand aceleiasi rase sa fie adanc diferentiati de civilizatie, sau ca indivizi din rase diferite sa fie uniti de civilizatie. Huntington admite ca civilizatiile sunt flexibile, fara un inceputuri sau sfarsituri precise, concrete. Cu toate acestea, el sustine ca granitele care impart civilizatiile ar putea fi ambigue insa ele sunt reale si importante. Civilizatiile nu sunt structuri politice insa ar putea reprezenta un numar de unitati politice (mai multe natiuni, mai multe state… etc.). El sustine religia ca o unitate centrala a caracteristicilor civilizatiilor si o foloseste ca o variabila in identificarea catorva din cele mai proeminante civilizatii : japoneze, hinduse, islamice, vestice, latin-americane si chiar si africane.
„Toleranta este o decizie personalã care provine din credinta cã fiecare persoanã este o valoare în sine. Consider cã diversitatea României este si puterea ei. De asemenea, recunosc/sustin cã ignoranta, insensibilitatea si extremismul pot transforma aceastã diversitate într-o sursã de prejudecãti si discriminare. Pentru a ajuta la mentinerea diversitãtii ca un izvor de putere si pentru a face România un loc mai bun pentru toti, promit sã respect oamenii ale cãror abilitãti, credinte, culturi, rase, identitãti sexuale sau alte caracteristici sunt diferite de ale mele. Pentru a îndeplini acest angajament, promit cã:
• voi examina prejudecãtile mele si mã voi strãdui sã le depãsesc;
• voi deveni un exemplu pozitiv pentru familie, prieteni, comunitate;
• voi protesta împotriva discriminãrii, urii si injustitiei.”
Voltaire definea toleranta ca o lege a naturii aplicata inimii tuturor oamenilor. Ideea tolerantei — vazuta ca o virtute —sau schimbarile pe care societatea, cel putin cea ardeleana, le-a înregistrat, pot induce trecerea pragului despre care vorbea Jankélévitch: „Toleranta – oricît de putin atragator ar suna cuvîntul — ramîne o solutie acceptabila în asteptarea a ceva mai bun. Pîna cînd oamenii vor putea sa se iubeasca, sau pur si simplu sa se cunoasca si sa se înteleaga, sa fie fericiti ca au început sa se suporte! Toleranta constituie deci o etapa provizorie.“ Este însa interculturalitatea domeniul în care am depasit „tranzitia“?
Declaratia statelor membre ale ONU pentru Educatie, stiintã si Culturã,
1995, legislatie.resurse-pentru-democratie.org/principii_toleranta.php :
„Articolul 1. Semnificatia tolerantei
1.1. Toleranta este respectul, acceptarea si aprecierea bogãtiei si diversitãtii culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie si manierelor de exprimare a calitãtii noastre de fiinte umane. Ea este încurajatã prin cunoasterea, deschiderea spiritului, comunicatie si libertatea gândirii, constiintei si credintei. Toleranta este armonia în diferente. [...] Toleranta e o virtute care face ca pacea sã fie posibilã si care contribuie la înlocuirea culturii rãzboiului cu o culturã a pãcii.
1.2. Toleranta nu e nici concesie, nici condescendentã ori indulgentã. Toleranta este, mai ales, o atitudine activã generate de recunoasterea drepturilor universale ale persoanei umane si libertãtilor fundamentale ale altora. În nici un caz, toleranta nu poate fi invocatã pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale. [...] proclamãm solemn ziua de 16 noiembrie Zi Internationalã a Tolerantei.”
“Dumnezeu trebuie sa-si iubeasca semenii deopotriva cu Ingerii…/ Femei, Barbati, Ingeri albi si negrii/ Iubiti Dragostea, caci Ea,/ Cantareste cel mai mult in Univers…”
Declaratia pentru tolerantã a asociatiei „Parteneri în dezvoltare”- România (APDR), înfiintatã în 2001, din initiativa unor tineri care cred cu tãrie cã mentalitãtile se pot schimba.
„Crearea unei Europe tolerante si prospere nu depinde numai de cooperarea între state. Ea presupune, de asemenea, o cooperare transfrontalierã între colectivitãti locale si regionale, fãrã a se prejudicia constitutia si integritatea teritorialã a fiecãrui stat. Chemãm Organizatia sã-si continue activitatea în acest domeniu si s-o extindã la cooperarea între regiuni care nu se învecineazã. […]
Ne angajãm sã actionãm împotriva tuturor ideologiilor, politicilor si practicilor care incitã la urã rasialã, la violentã si la discriminare, cât si împotriva oricãrui act sau limbaj de naturã sã întãreascã temerile si tensiunile între grupuri de diferite apartenente rasiale, etnice, nationale, religioase sau sociale.”
Declaratie adoptatã la 9 octombrie 1993, de cãtre sefii de stat si de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei
Şedinţa Senatului din 29 septembrie 2005:
Proiectul de lege urmăreÅŸte reglementarea statutului minorităţilor naÅ£ionale din România, precum ÅŸi stabilirea unui cadru juridic corespunzător privind organizarea ÅŸi funcÅ£ionarea sistemului instituÅ£ional al minorităţilor naÅ£ionale, conform Programului de guvernare ÅŸi ConstituÅ£iei României.
La Festivalul Filmului European, ediÅ£ia XI, Cel de-al doilea film german, Offset (regia: Didi Danquart), o producÅ£ie germano-romană, a fost nominalizat pentru Filmkunstpreis 2006 la Festivalul Filmului German de la Ludwigshafen. Offset este o dramă interculturală de dragoste ce se petrece în BucureÅŸtiul zilelor noastre ÅŸi care tematizează în mod deosebit conflictul dintre est ÅŸi vest.
“Un tel major in viata sa-ti propui./ Sa cunosti lumea asa cum este ea./ Cu tertipuri si dragoste,/ Ura si tandrete,/ Orgolii si copilarii./ de la mama ei, Eva, ai inteles ca este un simbol al fericirii,/ In doi./ Ti-ar trebui insa mai multe vieti ca s-o cunosti pe ea,/ Roaba petalelor rosii de trandafir./ Intr-o singura viata n-ai sa reusesti decat/ Sa petreci clipele primaverilor/ Alaturi de ea, nepretuita guraliva./ Lumea misterioasa si necunoscuta-ndeajuns./ Iti va indeplini ultima dorinta./ Va trebui sa o cuceresti ca pe o fortareata, care nu mai poate rezista/ Tentatiei tale…/ Apoi fiicele ei, vor imparit lauri/ Celor care-si doresc, ca si tine/ Sa asculte povestea lumii,/ Ramasa pentru unii/ Doar o singura enigma.”
Acceptarea diferentelor. O altã provocare se referã la recunoasterea deosebirilor. Fie cã este vorba de pogrom, de vânãtoarea homosexualilor sau de violenta împotriva negrilor, societatea umanã a trebuit sã învete, într-un proces dureros pentru victimele persecutiilor, sã accepte deosebirile. Atacurile rasiste, peste tot în Europa, împotriva centrelor de primire a celor care cer azil, ne aratã fragilitatea acestui proces de recunoastere si tolerare a diversitãtii provocate de migratie.
CHER FRE`RE BLANC (DRAGÃ FRATE ALB)
Când m-am nãscut, eram negru Când ai crescut, ai devenit alb
Când am crescut, am rãmas negru Când mergi la soare, esti rosu
Când stau la soare, sunt negru Când iti este frig, esti albastru
Când îmi este fricã, sunt negru Când esti bolnav, esti galben
Când sunt bolnav, sunt negru Când vei muri, vei fi cenusiu.
Când voi muri, voi fi negru. Si cu toate acestea, tu îndrãznesti
Pe când tu, omule alb Sã mã numesti pe mine «om de
Când te-ai nãscut, erai roz culoare…”
“Continuatorul Mileniului trei ne-a rugat sa intelegem ca lumea nu s-a schimbat prea multi in Bine. Am ramas cu meschinarii, prejudecati si proaste obiceiuri, ca in urma cu doua mii de ani. […] De vom continua tot asa, ne paste o iarna eterna, sau o apa care-si va aduce vag aminte ca au existat candva, tarmuri si oameni.”
In cazurile de acest gen, semiintelectuale, semiafective este vorba de o pozitie contradictorie –sau pretinsa ca atare- intre doua judecati afective, in intregime inclusa in sfera sentimentelor. Nu sunt rare cazurile in care oamenii profeseaza cu sinceritate o religie caritabila, fiind violenti, chiar cruzi fata de cei ce nu cred. Iata ce socheaza si mai mult ratiunea. In epocile de syncretism, cum ar fi in secolul al III-lea, multi romani practicau simultan religii ai caror zei aveau attribute si pretentii inconciliabile; ei mergeau, fara a-si face scrupule, de la sanctuarul lui Isis la templele zeilor nationali. In zilele noastre se intalnesc musulmani care se roaga la mormantul Sfantului Augustin la Bonn, ca inaintea kouba-ei unui mare ascet musulman; si ar fi lesne sa intalnim catolici ce se dedau la operatii de occultism pe care biserica le considera diabolice. Dar, trebuie sa recunoastem ca “Nu toti oamenii sunt/ Dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu,/” si “Ma simt linistita…,/ Ca nu eu am facut Lumea,/ Ci Lumea i-a creat pe ei.”
Natura si educatia se aseamana in multe privinte; educatia schimba in adevar omul, dandu-i o a doua natura.
Pluralismul religios, cultural, social, eonomic si politic, amplificat de diversivitatea etinica, lingvistica si nationala, ma ingrijoreaza. Vigilenta instinctului de conservare nu echilibreaza intodeauna dorinta de innoire. Perspectivele unei Europe Unite precum si tendintele globalizarii necesita pregatiri speciale pt fiecare dintre noi. Silita de imprejurari sa parasesc tutela culturilor traditionale, inainte de a ma fi maturizat pt agonia si extazul libertatii individuale, gust la fiecare pas nevroza unui exces. In graba timpurilor am deja nevoie de ‘manualul’ autoeducatiei. Intr-o civilizatie in care ‘obiectul’ si ‘obiectivele’ sunt prioritare, enigmele fiintei trebuie cercetate nu doar cu obiectivitate ci si cu abnegatie. Inghet pe culmi sau ma sufoc in adancuri cu nostalgia acelei uzante cotidiene pe care am dispretuit-o cu pretiozitate. Aici, mediocritatea pare a fi cea mai rezonabila dintre cai. Urc in huiduielile multimii treptele acelui inteles ce permite, cu disretie, tuturor neintelesurilor sa se afirme. Urc pana la inaltimea misterului suprem unde batjocura se inspaimanta de libertatea propriei sale satisfactii. Sunt la inceput de viata si am nevoie de curaj pt ca nu pot trai sub blazonul fricii. Intr-o societate fara dialog intercultural, viata m-a silit sa gust incertitudini majore, prin experienta sumbra a realitatii. Vreau foarte mult de la viata dar nu uit sa vreau mai mult de la mine. Intre mine si viata nu exista distanta ; daca eu sunt pregatita, viata e pregatita sa se intample pt mine.
« Am strans recolta de ganduri » in aceasta lucrare, « Si am depozitat-o in gropi./ In care arsesem chihlimbar si perle,/ Cum verdele melodios al trilurilor/ Apride smaltul pocalelor de vin…/ Trandafiri galbeni, pe poteci de argint,/ Rapusi de sete in desertul dezgustului…/ Am impresia ca ma mint,/ Nu sunt ceea ce par, ce am fost… » pentru ca Roma nu s-a construit intr-o zi !
|
