|
Pe data de 17 Martie 2011 l-am avut ca invitat pe Domnul Neagu Udroiu, fost Ambasador al Romaniei in Finlanda, Estonia si diplomat de cariera.Si-a facut intrarea in sala de meeting cu aerul intelepciunii si cunoasterii omului care a vazut lumea intreaga. Dupa o scurta prezentare a inceput naratia sa despre diplomatia tarilor intr-o perspectiva globala.
A descris starea care a implicat anumite tari in Primul si al 2 – lea Razboi Mondial, punctand anumite momente din arta diplomatica. A pus in balanta puterea deciziilor unor presedinti americani implicati in procese ca descoperierea bombei atomice, Razboiul Rece etc. Dupa aceasta a facut o descriere a situatiei Palestinei si Israelului si cum au decurs pana in ziua de azi negocierile intre cele doua natii. De asemenea a conturat si o paralela vis – a – vis de opinia si implicarea Romaniei in astfel de probleme (cum este cea a Palestinei).
Printre alte puncte interesante ale agendei Domnului Udroiu au fost si politicile la nivel global si diplomatia intre tari ca SUA, China, Rusia, Japonia si tarile Arabe. A tinut sa descrie caracterul si implicarea unor mari personalitati ca: Napoleon, Nikita Khrushchev, Hitler, presedinti americani, Ghaddafi si Yasser Arafat in probleme majore ale politicii mondiale.
Ca si sumar al prezentarii Domniei sale am putut concluziona cum actioneaza diferitele tari in stari de mai mare sau mai mica importanta in functie de capacitatea lor personala sau de interesele si oportunitatile care se pot ivi la orizont.
Dorim sa ii multumim Domnului Neagu pentru prezenta si tactul cu care ne-a introdus in arta diplomatiei.
--
Marius Boda, student Intercultural Dialogue
Marius Boda este absolvent in 2004 ca Inginer Diplomat - Tehnologii Alimentare, apoi in 2005 Studii Postuniversitare Tehnologii Alimentare. S-a alaturat grupului de comunicare interculturala Tuna Forum pentru insusirea Limbii Turce cat si pentru dialog, eseuri, discutii legate de teme diverse privind limba, religia si viata diverselor popoare.
|